Job: de cacao, ca de altfel multe din Romania. Convorbiri stupide cu americani stupizi despre cum n-ar vrea ei sa plateasca si cum de fapt ar trebui sa plateasca. Asta pe un voice-over ip, la casca, in intervale orare ce exclud iesitul in oras seara, cand iese toata lumea. Colegii, din fericire, sunt simpatici si sunt singurul lucru care face jobul suportabil.
Casa: cu chirie, la Iancului, o camera intr-un apartament de 3 camere. Camera, evident, a necesitat o vopsire, din cap pana in picioare. Aveam 3 pereti de un alb dubios, marmorat, ca sa nu zic prost vopsit. Si un perete maro-cacaniu, care si ala se prezenta in vreo 3 nuante. O zi de lucru intens a remediat aceasta problema, iar albul a devenit alb, iar maro a devenit portocaliu. Bineinteles, pentru cei ca mine, care si-au petrecut timpul prin biblioteci si/sau in fatza tastaturii, varuirea unei camere e o adevarata aventura, care se lasa cu dureri de maini si de picioare catre sfarsitul intreprinderii.
Social: aproape inexistent, din cauza programului de la job. Cu greu mai reusesc sa ma vad cu cate cineva, si asta cu mari eforturi de sincronizare. Norocul meu ca in octombrie ma duc la Cluj, la nunta unei prietene si acolo voi avea sansa sa ma vad cu mare parte din prietenii din Cluj, adunati toti in acelasi loc in acelasi timp.
Love: none. Momentan e bine asa.
Bani: indeajuns cat sa plateasca chiria si mancarea si bucatile de mobila pe care trebuie sa le mai cumpar ca sa umple camera mea cea alb-portocaliu si destul de goala.
