Noua mea viata

Job: de cacao, ca de altfel multe din Romania. Convorbiri stupide cu americani stupizi despre cum n-ar vrea ei sa plateasca si cum de fapt ar trebui sa plateasca. Asta pe un voice-over ip, la casca, in intervale orare ce exclud iesitul in oras seara, cand iese toata lumea. Colegii, din fericire, sunt simpatici si sunt singurul lucru care face jobul suportabil.

Casa: cu chirie, la Iancului, o camera intr-un apartament de 3 camere. Camera, evident, a necesitat o vopsire, din cap pana in picioare. Aveam 3 pereti de un alb dubios, marmorat, ca sa nu zic prost vopsit. Si un perete maro-cacaniu, care si ala se prezenta in vreo 3 nuante. O zi de lucru intens a remediat aceasta problema, iar albul a devenit alb, iar maro a devenit portocaliu. Bineinteles, pentru cei ca mine, care si-au petrecut timpul prin biblioteci si/sau in fatza tastaturii, varuirea unei camere e o adevarata aventura, care se lasa cu dureri de maini si de picioare catre sfarsitul intreprinderii.

Social: aproape inexistent, din cauza programului de la job. Cu greu mai reusesc sa ma vad cu cate cineva, si asta cu mari eforturi de sincronizare. Norocul meu ca in octombrie ma duc la Cluj, la nunta unei prietene si acolo voi avea sansa sa ma vad cu mare parte din prietenii din Cluj, adunati toti in acelasi loc in acelasi timp.

Love: none. Momentan e bine asa.

Bani: indeajuns cat sa plateasca chiria si mancarea si bucatile de mobila pe care trebuie sa le mai cumpar ca sa umple camera mea cea alb-portocaliu si destul de goala.

Mutari (Capitolul 7)

Tocmai faceam inventarul mutarilor mele prin capitala, de cand am venit incoace, in martie 2007. Am "aterizat" pe peronul garii de nord cu 7 genti. M-am mutat de 7 ori. E ceva cu 7...

Prima jumatate de an la Bucuresti am petrecut-o in apartamentul matusii mele de pe la Piata Muncii si sub aripa ei protectoare. Se chema ca nu mai sunt acasa, dar, intr-un fel si asta era tot un fel de "acasa". Apoi, in octombrie, mi-am intins un pic aripile, cat sa zbor, cu tot cu cele 7 genti, care intre timp facusera pui si se inmultisera, pana la Eroii Revolutiei. De fapt, un pic mai departe. Am stat intr-o chirie oarecum improvizata, despre care am si scris pe blog mai demult, unde n-am rezistat decat o luna. Apoi am gasit o garsoniera, a carei proprietara era dusa rau cu capul. Si despre asta am scris pe blog. Am ajuns la garsoniera cu tot cu bagaje, am stat vreo doua ore, si m-am hotarat sa ma intorc la matusa mea. Am mai stat o luna la ea, dupa care am plecat din nou in chirie, in Drumul Taberei. Acolo am stat din decembrie 2007 pana in mai 2008. In mai m-am mutat la prietenul meu in Vitan, si acolo am ramas pana in iunie 2009, cand ne-am despratit si am plecat. Din nou, la aceeasi matusa, oaza mea de... nici nu stiu cum sa-i zic, cred ca safety ar fi cel mai potrivit. Si de la 1 septembrie, ma mut la Iancului. A 7 mutare pe teritoriu bucurestean. Si sper, dar sper din tot sufletul sa nu mai trebuiasca sa ma mut prea curand.

Evident, fiecare mutare implica o anumita logistica. De data aceasta, dimensiunile calabalacului nu sunt prea mari, pentru ca, atunci cand am plecat din Vitan, am dus la Cluj mare parte din lucruri. Dar, urmeaza calatoria la Cluj, de unde imi voi aduce multe chestii. Acela va fi un drum "distractiv", cu diverse genti de diferite marimi. Not looking forward to it, no, no, not at all. Si apoi, tot parte din logistica, va trebui sa-mi cumpar mobila: in camera in care voi locui eu, nu se afla decat un pat. Iar dulapul e o debara pe hol. Mai trebe masa pentru calculator, niste rafturi... perdele...

(Note to self: Do not ever move in with a guy if you think it's not gonna last forever and ever!)

Pitic de gradina

Nu mi-a venit sa cred.... piticii de gradina ar trebui sa fie draguti. Nice and lovable. Si cineva are in gradina un pitic ce pare a se intinde cu ura sa te stranga de... ce gaseste mai aproape. Te intrebi daca oamenii au ochi atunci cand isi fac amenajarea peisagistica din fata casei.

Trenul de dimineata, sau cum sa ajungi cu mult prea devreme atunci cand esti in pericol sa intarzii

La sase si un sfert dimineata, dupa aproape 3 ore de somn, m-am trezit cu chiu si vai ca sa ma duc la gara sa astept trenul de la Cluj, caci mama ii daduse mecanicului de locomotiva pretioasele mele costume de baie. Am mers la gara cu un metrou plin de oameni somnorosi.

Incepusem sa ma ingrijorez, nu stiam daca reusesc sa ajung la timp. In sfarsit, in fatza panoului ce afiseaza plecarile si sosirile, ma uitam cu usor regret la glorioasa intarziere de 40 de minute a trenului meu. Oricum, coltii foamei incepeau sa se insinueze treptat, asa ca m-am indreptat catre un magazin alimentar. Apoi, inarmata cu un sandwich si o limonada, mi-am cautat un peron linistit si nepopulat, unde sa pot sa-mi savurez mancarea in tihna. Cinci minute mai tarzi un personal se tarai alene pana in fatza mea si varsa o multime pestrita, la a carei defilare spre capitala am asistat mestecand placid. Dintre toate persoanele care au trecut prin fatza mea privindu-ma nepasator sau intrigat, voi mentiona doar o fosta femeie, actualmente o bila de grasime, ce se rostogolea diform si dificil, incaltata intr-o pereche de tenisi ce se straduiau sa-i cuprinda picioarele umflate. Si oare la ce se putea uita fascinata bila de grasime, decat la sandwich-ul meu?

Limonada aceasta este cat se poate de chimica! Mai bine imi luam sticla de apa pe care pusesem mana initial! Pearl Jam imi tine o companie placuta, in timp ce trenul din spate, care imi tinea umbra, a plecat. Acum soarele diminetii ma incalzeste si sper ca mica si placuta mea visare matinala sa nu ma faca sa ratez venirea trenului meu.

Funny cartoon

Pentru iubitorii de animatie.

Aventurile unei fumatoare in "No wonder " Land

Pe la 11 seara am fumat satisfacuta ultima tigara din pachet, stiind totusi ca nu ma voi duce la culcare pentru inca vreo 3-4 ore. Ma gandeam, ei, si ce, ma voi abtine. Dar gandul nu se potrivea cu realitatea ce m-a lovit strasnic mai pe urma. Pe la 2 noaptea imi ardea deja buza pentru o tigara. Dar gandul de a ma imbraca, de a cobori 8 etaje si a ma duce pana la chioscul de la coltul strazii, 5 blocuri mai incolo, nu ma ademenea deloc. Asadar, am inceput sa caut solutii prin casa.

Amintirea pastreaza inca vii momentele din vacanta de vara cand ne apucasem de fumat, si cum parintii inca nu stiau ca fumam si nu primeam bani de tigari, gaseam tot felul de improvizatii. Intr-o zi eram la liziera padurii, cu varul meu si inca vreo 2-3 prieteni din vecini. Ei adusesera frunze uscate de menta si de ceai negru, si hartie igienica. Si am produs tigari din aceste resurse. La 2 noaptea, x-shpe ani mai tarziu, arsa de nevoia acuta a tutunului, si de memoria improvizatiilor tabacice, am inceput sa umblu prin casa ca un leu intr-o cusca prea stramta. Sa ma cobor la nivelul improvizatiilor, sa nu...? Dar odata gandul infiripat, gandul rau, "imi trebuie o tigara" devine scopul suprem, scopul de neoprit. Bine ca nu m-am apucat de droguri, as fi fost narcomana perfecta, decedata in urma unei supradoze.

Deci, imi trebuie o tigara. Umblu prin casa, ma invart, imi trebuie o foita fina de hartie. De unde, de unde? Explorez cu mintea prin casa, la tipurile de hartie ce ar putea exista si ajung la biblioteca. Exista acolo cateva volume de poezie in format mic, de buzunar. Eminescu, Arghezi si Alecsandri inghesuiti in carti mici, 8 cm pe 6, pe foi fine. Iau cartile in mana, mi se pare o blasfemie ceea ce urmeaza sa fac. Oare care dintre ei s-ar potrivi mai bine pentru o tigara? Ma gandesc la caracterele si temperamentele lor, la genul de poezie scrisa de fiecare, si ma hotarasc pentru Eminescu. Rup ultima pagina, pe care nu sunt inscrise decat ceva date cu privire la tiparirea cartii.

Ma duc cu pagina la bucatarie si incep sa caut prin ceaiuri. Are mama un ceai de aloe cu scortisoara, ma gandesc la ceai, cat de placut si aromat este el. Zic, ok, asta trebuie sa fie. Rup plicul, torn continutul in hartie si o infasor destul de rau. Ma stradui vreo 2 minute pana cand reusesc sa aprind "tigara" asa cum trebuie. Dezastru! Fumul e dulce si gretos. Dupa vreo cateva fumuri, renunt. In fond, am mai mult de jumate de pagina ramasa, hai sa incerc altceva. Aaa.... hai ceai negru. Earl Grey ar trebui sa se descurce, nu? Rup plicul de ceai, vars continutul, incerc sa infasor hartia, vars jumate din ceai pe masa. Il adun la loc, mai infosor inca o data hartia, nu-mi prea iese, acum mi-e dor de masinuta mea de facut tigari, abia astept fumul, stiu ca nu va avea acelasi gust ca tutunul, dar voi fuma! Rreusesc in final sa infasor hartia cat de cat, ma stradui sa aprind tigara, trag cu disperare din ea si in loc de fum, inspir bucatele minuscule de ceai. Ma inec, tusesc, parca am nisip in gura. Mai incerc, stau doar cu bricheta aprinsa la capatul tigarii, vad ca incepe sa iasa fum, trag iar, ma inec iar. La a treia incercare vine si fum, dar putin de tot, si tot cu bucatele de ceai. Un fum iute si usturator, si atat de putin, incat sunt complet dezamagita. Ma uit la ceas. E aproape 3 noaptea, mi-e somn deja, nu vreau sa ma duc la chioscul din colt.

Imi bag picioarele, ma duc sa ma culc!

Despre valoare

Am ajuns acasa si mi-am trantit pe pat asa-zisa poseta, care, de fapt, are volumul unei genti mici de voiaj. Peste geanta am trantit mapa cu diploma mea de licenta si o copie legalizata a ei. Mai tarziu, pe cand citeam o carte, mi-am dat seama ca pe cand ma schimbam de hainele de oras, am trantit neglijent peste mapa cu diploma perechea de sosete cu care fusesem incaltata mai devreme. Am muncit mult ca sa obtin diploma aia. Facultatea de Litere nu e una usoara, sunt multe cursuri, multe examene si bibliografii interminabile. Si uitandu-ma la sosetele murdare, intoarse pe dos si trantite nepasator peste diploma, n-am putut sa nu ma intreb cata valoare pun eu de fapt pe diploma mea.

Tineam in mana o pereche de cercei primiti de la fratele din America al prietenului meu, acum fost. Si cu aceeasi mana am luat o cutie ce trebuia aruncata la gunoi si vreo doua bonuri. Si cand am aruncat, am aruncat tot din mana, inclusiv cerceii. Oare cata valoare au ei pentru mine, din moment ce n-am fost suficient de atenta ca sa nu-i las sa cada cu restul?

Am primit mai demult un ursulet de plus, cadou de ziua mea. Asta in conditiile in care eu nu suport sa primesc jucarii. Pe moment am fost dezamagita de cadou. Dar au trecut ani de atunci, si mi-am luat ursul sa locuiasca cu mine in toate locurile unde am stat cu regim mai mult sau mai putin permanent. Se pare ca valoarea lui pentru mine este una mai mare decat cea estimata initial.

O fata se cupleaza cu iubitul prietenei ei inainte ca acestia sa se desparta. Si atunci, ma intreb, cata valoare are prietenia pentru ea?

El, care se cupleaza cu prietena iubitei, avea obiceiul sa-i tina iubitei intrminabile predici si teorii cu privire la fidelitate absoluta, profesan-o si pretinzad-o. Spunea ca fidelitatea este principiul lui de capatati, dupa care traieste. Si atunci cand isi incalca principiile, nu pot sa cred decat ca ele sunt false principii, care de fapt nu au nici o valoare si ca nu va putea trai dupa ele niciodata. Si ca sa fie totul perfect, o mai si minte pe iubita lui la despartire, spunand ca nu a intalnit pe nimeni. Oameni ca acestia nu valoreaza nimic.