Zilele trecute treceam pe linga Universitate cu cineva, si privirile ne-au cazut pe un poster care anunta aparitia ultimului roman al lui Paulo Coelho. Eu tocmai ma bucuram ca vad un afis care zice ceva mai interesant decit ultimul concert al celui mai la moda manelist, si il aud, cu surpriza pe acest cineva spunind ca Paulo Coelho il enerveaza. Ca nu stie de ce se innebuneste toata lumea cu scriitorul asta, ca e comercial. Si ce-i asa de grozav la “Alchimistul”, ca aia e o carte pe care o citesti intr-o dupa amiaza. Si il intreb daca a citit “Alchimistul” sau vreun roman de Coelho. Nu. Pai si atunci, in baza a ce iti dai cu parerea?
In primul rind, nu mi se pare o atitudine justa sa iti dai cu parerea despre ceva ce nu stii. Daca n-ai citit o carte, nu poti zice ca e proasta. Daca nu stii politica, nu poti zice ca X are o activitate de rahat, sau ca primul ministru e tampit, doar pt ca nu-ti place fatza lui. La fel, daca nu stii fotbal, nu poti zice ca jucatorul Y e un jucator prost, si ar face bine sa stea acasa. Si asta se aplica la toate domeniile.
In al dolea rind, scriitura nu e zarzavat, ca sa poata fi judecata dupa valoarea comerciala. O fi Coelho comercial, dar asta nu inseamna automat ca romanele lui sunt de calitate inferioara. Primul exemplu de scriitor comercial care imi vine in cap, e Charles Dickens, despre care nu poate nimeni sa spuna ca e un scriitor slab. Dickens a scris la modul cel mai comercial posibil: era mijlocul lui de trai. Mai multe din romanele lui, in frunte cu David Copperfield, au aparut ca foiletoane in ziare, ceea ce este vizibil in structura narativa, pentru un ochi atent si antrenat. Si cu toate acestea, Dickens ramane unul din scritorii redutabili ai Europei.
Si in al treilea rind, exista asa numitele nivele de lectura. La primul nivel, este povestea, naratiunea. Asta este partea aparenta si cel mai usor accesibila. Apoi, stratificat, mai sunt diverse alte nivele: substratul socio-culturalo-politic, structuri mitice, simbolice, antropologice, structura narativa, limbaj, si chiar si structura psihologica a scriitorului, etc. Nu-mi propun sa fac aici manual de teoria literaturii, asa ca nu voi continua. In functie de dispozitia cititorului, de bagajul sau de cunostinte, de capacitatea lui critica etc, cititorul poate sa ajunga la diferite nivele de lectura. Unii raman doar la poveste, altii ajung in substrat. Coelho are, intr-adevar povesti care se citesc usor. In ziua de azi, la stresul si goana la care sunt supusi toti oamenii, nici nu cred ca ar mai avea cineva rabdare sa mai citeasca literatura “grea”. Dar Coelho mai are si ceva pe sub poveste. Depinde cit de adinc te uiti. Si daca omul a reusit sa convinga critica literara ca e bun, eu nu ma opun acestei opinii.
In plus, daca stau sa ma uit bine, as putea sa dau si un alt exemplu de scriitor care are povesti facile: Pascal Bruckner, care este un scriitor respectat si apreciat. Copilul Divin, carte pe care am citit-o relativ recent, e o poveste. O poveste care se citeste usor, o naratiune care curge placut, putin suspans, putin umor… ingredientele unui roman care se vinde bine. Dar cine se uita mai de aproape, va vedea si o virulenta critica sociala, si cine mai are si o cultura/educatie filosofica, va observa ca romanul acesta discuta si probleme filosofice.
Si atunci, de ce sa fie Coelho criticat pentru ca este comercial?
Monday 10 September 2007
No comments:
Post a Comment