Fragment 3

Isi dadu brusc seama, asezindu-se ostenit pe malul riului, (in vreme ce pietrisul i se ascutzea alb printre degetele de la picioare), isi dadu asadar seama ca de fapt nu se intimplase nimic. Nimic, in ciuda faptului ca abia isi tragea sufletul dupa fuga nebuna. Abia reusise sa scape. Inca se mai uita terorizat peste umar din timp in timp, cind mai auzea cite un sunet, doar ca sa-si dea seama ca e doar un sunet inofensiv al naturii ce-l inconjura. Dupa o vreme reusi sa se relaxeze si se intinse in pietrisul taios. Oricum, durerea nu mai conta, avea talpile pline de rani. Dar cel putin reusise sa scape, sa ramina singur. Ceata de urmaritoare ramasese departe, in urma, incurcata in labirintul de ulite din mahalaua de la marginea orasului. Se intreba pentru o clipa ce ar fi facut daca ar fi reusit sa puna mina pe el. Cum ar fi rezistat? Fusese o urmarire nebuna, in care el profitase de toate cotloanele si de toate smecheriile pe care le stia ca sa scape de ele. Daca nu ar fi stiut sa se fereasa, l-ar fi atacat din plin. Insa reusise, prin maiestria cursei lui, sa le incurce, sa le rataceasca, sa se intilneasca toate intr-un punct venind din directii diferite, si fiecare sa creada ca el a luat-o in alta directie. Cam asa cum facusera ele cu el in ultima vreme. Daca gindurile nu i-ar mai fi dat pace si ar mai fi continuat sa-l urmareasca inca o jumatate de zi, ar fi cedat nervos. Dar acum scapase de ele, si avea liniste sa stea lungit pe marginea riului si sa admire apa si cerul albastru. In liniste. Nimeni nu-i mai striga numele.

Monday 23 April 2007