Puzzle de primavara

Acum un an (si ceva) deschideam ochi proaspeti catre cerul Bucurestiului, pe atunci nou si necunoscut, o mare de posibilitati. Acum un an imi aduc aminte ca scriam despre primul copac inflorit pe care l-am vazut. Acum un an imi era frica sa nu ma pierd in furnicarul de oameni si de strazi, imi era frica sa iau un taxi de una singura, ca sa nu ma plimbe in exces…

Acum doar am remarcat intr-o zi ca sunt copaci infloriti. Acum stiu aproximativ unde ce este, incotro sa ma duc, poate chiar si cu ce mijloc de transport, de unde se cumpara ciorapi, baterii si alte lucruri simple sau mai complicate, taximeristii au incetat sa mai fie figuri hidoase, ce vor sa stoarca si ultimul banut. Acum, Bucurestiul nu ma mai asteapta cu miros de vanilie la metrou, ci cu inghesuiala si certuri in tramvaiul 41 si cu iz de urina in pasajul din Piata Presei Libere.

Mi-s dragi insa oamenii care umbla printre blocuri, strigand „Fiare vechi, fiare vechi cumparam!...”. Ei imi aduce aminte de doua lucruri: geamgii din Cluj, care umblau cu o rama de lemn in spate, cu sticle de geam pe ea, si strigau, cum poate mai striga si acum, cu o intonatie alungita si inconfundabila „Geamuuuuuuri! Geamuuuuuuri! Io’s cu geaaaamurileee!.....” Celalalt lucru de care imi aduc aminte, este dintr-o memorie dobandita mai ales din literatura interbelica, in care se descria un intreg comert stradal, cu diversi vanzatori ambulanti, care vindeau cele mai variate si mai pestrite lucruri. Culmea, comertul acesta de strada s-a pastrat. Poate nu la fel de pitoresc ca pe vremuri, dar mai exista. Sambata dimineata ma bucur sa ma plimb pe un anume trotuar, intre piata din Drumul Taberei si statia Dr. Taberei 34, pentru ca acolo se practica acest fel de comert bland si prafuit. „3 bureti la 1 leu”, sau „lapte proaspat, bun! Ieftin, doamna, ieftin!”, sau „1 leu esarfa, domnisoara....” Aceasta din urma era o pensionara, femeie normala dar cu pensie mica. „50 de bani de paine mai am, si pensia vine abia joi!”. Am luat doua esarfe si i-am dat 10 lei. Mi-a multumit exagerat, tinandu-ma de brat. Bratul a carei mana tinea tigara... Eu voiam doar sa ma lase sa fumez...

Mai incolo, pe o banca la soare, un grup de pensionare povestesc diverse. Una din ele are pe brate o cutie de margele si cercei. Evident, nu ma pot stapani si cumpar ceva de acolo. De o luna stau zorzoanele in dulap, si eu inca nu le-am purtat, cica astept ocazia potrivita.

Puterea obisnuintei. (...) In a saptea (oare a saptea?) zi, o oaie a mancat o oaie. Ciobanul si-a luat pusca, s-a dus in padure si spre seara s-a intors cu lupul mort. In fiecare zi lucratoare ma stradui sa ajung la birou, cat de cat la timp, cu tramvaiul 41. Intr-o seara, trebuia sa cobor la Crangasi, sa iau metroul si sa ajung intr-o cu totul alta directie decat Piata Presei. Sedeam linistita in tramvai, era caldut, comod, eu pierduta in ganduri... si constat ca am ajuns destul de aproape de Piata Presei. ...s-a intors cu lupul mort. Cobor, ma intorc, merg 3 statii, Crangasi. Puterea obisnuintei....

Tuesday 25 March 2008