Un bal tacut

M-au purtat pasii pe sub arcade intunecate, si am urcat pe scari obosite de vreme. La etaj am intrat printr-o usa care s-a lasat deschisa cu greu, ca si cum s-ar fi opus invaziei celor care nu apartineau locului, ca si cum ar fi vrut sa protejeze intimitatea locuintei. Apartamentul fusese locuit de doi actori clujeni. El a murit, si ea a plecat din ceea ce fusese locul intimitatii lor de o viata.

Zidurile reci fusesera cindva vopsite in culori vii, acum vestejite si coscovite. In bucatarie, linga o plita tacuta inlemnisera doua scaune cu rame sculptate si tapiterie de catifea decolorata de ani. Salonul era luminat de un bec chior instalat intr-un candelabru baroc. Si la lumina putina am deslusit mobile rare, o vitrina cu geam de cristal, si un bufet cu incrustatii de metal in lemnul sculptat. Pe masa zacea un numar de telefon scrijelit pe un biletel de hirtie ingalbenita, cu marginile roase si colturile indoite. Mai incolo, sub un strat de praf, stateau doua fotolii dintr-un lemn negru, pretios, sculptat astfel incit fotoliile pareau a fi facute din dantela. Din acelasi lemn negru, si sculptat la fel, era un love-seat: o canapeluta pe care ar fi incaput un frac si o crinolina.

Dormitorul, mobilat in alb, purta urmele vietii. Asternutul era in dezordine, cartile din biblioteca se sprijineau unele de altele in diverse unghiuri si inclinatii, citeva haine murisera pe un scaun. De prea multa liniste, vopseaua cadea de pe pereti in fulgi mici. Am tacut si eu si am iesit. Inchizind usa, ma gindeam ca in urma mea se va fi reluat un bal cu muzica auzita in gind, in care umbrele fracurilor se apleaca ceremonios, invitind la vals cite o crinolina.

Saturday 3 February 2007