Vreau sa plec, sa ma pierd departe in lumea dezlantuita. De ce? Pentru ca nu mai pot continua asa cum sunt/traiesc acum. Jobul de cacat pe care il am ma indobitoceste, colegii la fel, nu prea multa cultura si/sau imaginatie pe la casele domniilor lor, simt cum incet incet mi se fring aripile, cum imi amorteste gindul, gata, trebuie sa-mi au zborul pina mai pot.
Pe marginea patului meu zace o carte: Rites of Passage de William Golding. Toate respectele mele domnului Golding. Am reusit sa o citesc, dar cu mari eforturi, si mari pauze de lectura, si... cu depasirea nesimtita a termenului de imprumut. Trebuia sa duc cartea inapoi la biblioteca in 17 noiembrie, si eu am uitat de ea... N-o sa ma coste decit o mare jena maine cind o voi duce inapoi si citeva zeci de mii (lei vechi) amenda pt intirziere. Asta e doar un exemplu de "decadere", sau poate mai bine spus, o rupura in ideal.
Stau si ma gindesc la mintea mea cam necoapta din zilele de liceu, cind visam zile frumoase, cind credeam ca totul va fi mai bun si mai roz, cind credeam ca pot ajunge sa duc o viata frumoasa, mai degraba inclinata catre arta si cultura, fara plictisuri inutile, fara rutina si zilele gri ale unui birou unde iti irosesti toata energia si bruma de imaginatie ce ti-a mai ramas. In facultate, lucrurile au inceput sa se schimbe, dar nu mult; cind viitorul e deschis si nu are inca o forma precisa, indraznesti sa mai speri ca toate au un sens, si ca viata se va aranja de la sine ca piesele unui puzzle, ca sa formeze imaginea pe care ti-o doresti.
Si apoi vine realitatea si te prinde din urma fara mila: iti cauti un job, nu prea gasesti. Stai citeva saptamini la rind cu ziare de publicitate in brate, cautind un loc de munca decent. Mare cerere pentru sculeri-matriteri, croitorese, barmani-ospatari, am gasit chiar si "angajez cioban" si multe altele. Dar daca ai nenorocul sa fi facut o facultate, si nu vrei neaparat sa devii profesor - alegerea evidenta din moment ce asta ti-e pregatirea- atunci ai cam bagat-o pe mineca. Mare cerere iarasi in domeniul IT, unde eu sunt varza, deci, iese din discutie. Ok, apelam la o firma de resurse umane. Un interviu, tipa de pe resurse umane hotaraste, nu stiu exact de ce, ca mi-ar sta bine in vinzari. Ei, hai serios, am eu moaca de vinzari? Am eu papagal de vinzari? Eu cred ca nu... N-am reusit niciodata sa-i fac pe oameni sa ia de-a gata, pe bune, si fara intrebari ce aveam eu de dat/dovedit. N-as reusi niciodata sa le vind frigidere eschimosilor. Si acum asta ma vad facind, ar fi excelent daca as reusi sa retin ceva din minunata baza de date, dar cum n-am fost niciodata om al cifrelor, mai greu.
Vreau ceva, vreau altceva, altceva decit am acum. Ce am acum simt cum ma reduce incet-incet, dar sigur, la un stadiu de care mi-ar fi rusine, daca m-as privi eu pe mine cu ochii de acum 10 ani.
As they say, the grass is always greener on the other side.
Tuesday 5 December 2006
No comments:
Post a Comment