Ce bine era pe vremea lu' Ceasca

Se mai aud uneori, nu prea des, ce-i drept, comentarii de felul: " Ce bine era pe vremea lu' Ceausescu, dom'le!" Culmea este ca, de cele mai multe ori provin de la cetateni de virste mai inaintate, cei care au prins anii maturitatii sub regimul comunist, deci erau indeajuns de constienti de ceea ce se intimpla in jurul lor. Fiind eu nascuta in mai '80, la revolutie aveam 9 ani si jumatate, o virsta cam frageda ca sa pot cuprinde cu mintea mea cea mica adevarata amploare a ceea ce se petrecea. Si totusi. Hai sa vedem dupa ce pling oamenii astia.

Intram azi in primul magazin alimentar, rafturi pline, ambalaje colorate, fructe locale si exotice, si in general cam tot ce ti-ai putea dori sa cumperi. Ne enerveaza, de exemplu, ca la magaziul de la colt nu au sortimentul preferat de ciocolata. Ceea ce uitam insa, este ca Exista ciocolata. Eu imi mai aduc vag aminte alimentare de dimensiuni uriase, cu multe rafturi goale, iar cele pline, erau pline cu 2 sau trei feluri de alimente, in general castraveti murati, fasole pastai, bulion, poate paste fainoase (fara ou, se desfaceau in fierbere si ajungeau o mare pasta gretoasa) si... cam atit. A, poate ceva biscuiti vechi si tari. Sa ne mai amintim si de cartele, rationalizarea alimentatiei, ceva mai grotesc nici ca s-ar putea. De persoana, pe luna: 7 oua, 1 kil de faina, 1 litru de ulei, 1 kil de zahar, jumate de kil de gris.... a... am uitat ceva? A! Da! Pinea pe cartela, ce oroare! Si, daca bine imi aduc aminte, parca si o parte din lactate se dadeau tot cu portia. Atunci, stateai cu banii in buzunar si nu aveai ce sa cumperi. Sau daca era ce sa cumperi, stateai la cozi interminabile. Citeva ore de coada la carne (raritate), portocale la cozi interminabile doar iarna, lamai si mai rar, tot iarna, nici urma de banane sau mandarine, ananasul era un vis pierdut si tot asa. Cine avea rude sau prieteni prin Germania, Ungaria, mai pupa si cite o cafea, sau cacao, sau stafide, cine nu, ioc. Sau cumparau la suprapret, "pe sub mina". Bunicile si mamele se straduiau sa inventeze retete de prajitura fara oua, fara margarina, fara zahar, si in general, cu nimic.

Imi aduc aminte ca eram in clasele primare, faceam scoala la Cimpulung (Jud. Suceava) si ai mei n-au gasit cerneala in tot orasul. Era obligatoriu sa scriem cu cerneala. Au dat sfoara in tara, dar nici la Cluj nu se gasea cerneala, asa ca pina la urma au facut rost de la Bistrita, de la alte rude.
Nu se gaseau decit haine rele si urite, si alea doar citeva modele, pantofi.... de calitate... hm, poate unii erau buni, as numi aici fabricile Guban si Clujana, dar cu greu putei gasi patofi buni SI frumosi.

Lectiile se faceau in graba, pentru ca se oprea curentul electric intre ora-si-ora (nu mai stiu exact cit, dar se facea economie), la bloc caldura se dadea tot cu economie, mai tin minte ca la Cluj pasta de dinti se tinea in bucatarie ca sa nu inghete, apa calda citeva ore pe zi, iluminatul stradal era ici-si-colo, puteai linistit sa calci in toate gropile, autobuze 1 pe ora, sau cam asa, ceea ce rezulta intr-o inghesuiala nebuna. Pe atunci nu ar fi visat nimeni centrala termica proprie, cine s-ar fi gindit ca exista centrale de apartament? Si chiar daca, nu cred ca ar fi fost permis sa-si monteze cineva una.

Toata lumea avea de lucru. Mda... mai mult sau mai putin. De unde au rezultat scheme de personal mult prea incarcate, unde fiecare muncea pe principiul "ziua trece, leafa merge, noi cu drag muncim." Adica stam degeaba. Cel mai adesea, muncea o singura persoana si ceilalti 6 birfeau, isi pileau unghiile, beau nechezol si alte asemenea briz-brizuri. Si acum se gaseste de lucru, ajunge sa dai o raita prin centru, se vad afise cu "Angajam( de urgenta) personal" in cel putin doua sau trei locuri. E drept ca de obicei astea sunt posturi de vinzatoare, barmani, ospatari, fast-food, dar, pentru cine e disperat, e un loc de munca... doar ca romanul e prea domn ca sa munceasca.

Si ajungem si la partea cea mai cea. Teroarea. Soptitorii la securitate. Posturile BBC, Vocea Americii, Libertatea romaneasca si altele, bruiate, si ascultate cu frica, pe ascuns. N-ar fi indraznit nimeni sa spuna bancuri politice, sau sa critice in gura mare pe conducatorii tarii, cum se poate acum. Sa ne amintim cenzura, cu o multitudine de scrieri si scriitori interzisi, formatii interzise, in frunte cu Phoenix, lipsa de legatura cu tot ce era arta, cutura, chiar si stiinta in exteriorul tarii. Acum putem citi chiar orice. Atunci nu se putea. Acum avem nu numai calculatoare, dar chiar si internet. Pe vremea lui Ceasca nici macar copiatoarele nu erau admise, decit intr-un regim special, foarte strict supravegheat. Ia sa-i vedem pe studentii romani care fug la primul xerox sa-si copieze cursurile ce s-ar fi facut? Nu era voie ca o persoana sa faca mai mult de o singura facultate, nu existau burse universitare, post-universitare si doctorale sau post doctorlale in afara tarii. Acum se pot toate astea.

Ok, nu avem o tara model, nu e ca in vis, situatia noastra de trai nici acum nu este extraordinara, dar, fata de zilele din urma, eu cred ca e mai bine. Si inca ceva... poate nu o sa ma creada nimeni, dar, la noi e mai bine decit in America visurilor tuturor. Cind eram in anul 4 la facultate, am avut o gupa de colegi americani, veniti pe un semestru. M-am imprietenit cu unii dintre ei, in special cu unul care voia sa ramina la noi. El mi-a povestit niste lucruri despre America, pe care nu le stiam (si-mi pare rau ca nu mi-am luat notite, ca n-am pastrat legatura cu el) si care sunau mult prea tare ca teroarea comunisto-absolutista care era la noi inainte. Americanii sunt mult mai putin liberi decit cred ei. Atita doar, ca la ei teroarea este impachetata frumos, si cind stai cu burta plina in sus la caldurica, parca nu-ti mai pasa asa de tare ca n-ai voie sa faci/spui/gindesti aia si ailalata.

Daca am uitat ceva si aveti de adaugat, sau nu sunteti de acord, sau pentru orice alt motiv care are legatura cu ce am zis mai sus, sunt deschisa la discutii.

Wednesday 25 October 2006