"Lovely" Neighbours Part II

De data asta fac o exceptie, scriu in romana pentru ca tarania si tatele nu merita mai mult.

Dorm si vizez ca: in parculetul de linga bloc, copiii se joaca. Mai incolo doi neni cu burta, in maieu care lasa sa se vada parul de pe piept, se uita cu interes sub capota unei Dacii, si mesteresc ceva la ea. Dupa citeva momente, unu din ei incepe sa urle la unul din baieti: "Du-te, ma, copile si joaca-te la blocu' tau! Auzi? Du-te la blocu tau si fa scandal acolo!"

Nu trece mult si ma trezesc din somn, din cauza urmatoarelor urlete: "Ti-am mai zis, ma, copile sa pleci! N-auzi? Du-te si joaca-te la blocu tau! Fa scandal la blocu tau!" Deci n-am visat, am auzit! Este o dupa amiaza de vara. Cu geamul deschis ma asezasem in pat sa citesc; copiii se jucau afara, in fata geamului meu. Copii multi si guresi ca vrabiile. Si pe acest fond sonor de joaca am adormit. Culmea e , nu copiii m-au trezit, ci urletele vecinului dement.

A striga pe geam afara, de la oricare etaj, mie personal mi se pare o mare lipsa de educatie si eleganta. Ai tu o problema cu copiii? Du-te pina la ei, si zi-le. A striga de la geam, de la etaj, e un gest las, e ca si cainele care latra de dupa gard, si cind esti linga el tace si pleaca cu coada intre picioare. Din aceste motive m-am abtinut sa-l injur de pe geam pe vecinul care m-a trezit cu ocazia respectiva. Din aceste motive, atunci cind imi invatam pentru licenta si o hoarda de copii s-au gasit sa se joace pac-pac fix sub geamul meu , strigind cit puteau de tare, m-am abtinut sa urlu la ei de pe geam. In fond, cind esti copil, prins in emotia jocului, nu-ti pasa nici cit negru sub unghie de somul vecinului de la doi, sau de examenul vecinei de la parter. La virsta aia, din fericire, inca nu stii ce e aia un examen.

Traiesc intr-o zona cu un amestec letal de babe + mosnegi, si copii. Copiii se joaca, e normal, e natural, e de asteptat. Babele si mosii urla la ei. Pe vremea cind eram copil iesit in parc la joaca ma deranjau acesti cetateni mai virstnici care solicitau liniste la toate orele posibile si ne stricau jocul. Pntru ca vor sa doarma, pentru ca-i doare capul, pentru ca nu au chef de noi, pentru ca sunt aberanti. Acum ma deranjeaza la fel de mult, dar din alte motive. Acum ma deranjeaza pentru ca se comporta ca si cum ei n-au fost copii niciodata, ca si cum ei nu ar fi strigat pe-afara niciodata. Cit de lipsit de gindire si generozitate poti fi ca sa nu-ti dai seama ca cei care-ti deranjeaza tie siesta au doar citiva ani la dispozitie pentru a se juca? Anii fara griji si probleme mari intr-o viata de om sunt putini, poate prea putini. Copilul care bate mingea, sau striga pac-pac-pac-pac va fi ingreunat, incruntat si cu cearcane peste doar citiva ani. Lasa-l acum sa se bucure de soare, de vara, de aer, pina mai poate.

Wednesday 26 July 2006