Timisoara

Si, uite asa, am reusit sa-mi fac damblaua si sa ma duc la Timisoara. Imi doream de multa vreme sa vad orasul acesta si am reusit in final, cu incurajarea si gazduirea generoasa a unui "fellow blogger", care mi-a si prezentat orasul, cu lux de amanute istorice si povesti.

Am plecat cu trenul Iasi-Timisoara, "Foamea" in versiunea nocturna. Cind vinerea devenea simbata am urcat si eu in tren si am intrat in compartimentul in care aveam loc. Am fost intimpinata de un pusti care mi-a zis, mai putin decit prietenos, ca e ocupat. Da... sigur, compartimentul gol, din cite vad eu, dar e ocupat! I-am zis ca am loc si a tacut. La scurta vreme au aparut si prietenii lui, vreo 4 baieti, prietenosi, pusi pe glume si povesti, ma gindeam ca poate prea prietenosi?

La scurta vreme, unul din ei propune sa jucam... Fazan.... Tocmai ma gindeam ca ceva mai plicticos nu se poate, cind a inceput sa devina interesant, si anume cind au cerut explicatii la cuvinte de genul: enibahar, iconoclast, eritematos, sintagmatic si inca citeva pe care nu mi le mai aduc aminte. Ajunsesem sa le explic tot al doilea cuvint pe care il ziceam, si de la o vreme am inceput sa ma distrez de ei si sa vin cu termeni din ce in ce mai departe de raza lor de (ne)cuprindere. Pina la urma au renuntat. Intre timp insa, a iesit la suprafata faptul ca erau penticostali. Si de ce se aflau ei in acelasi tren cu mine? Pentru ca mergeau la o mare adunare penticostala, pe un stadion in Timisoara. Am fost invitata calduros sa iau si eu parte la intrunire, si am refuzat cit se poate de politicos. Nu de alta, dar eram in 'mare' minoritate.

De la Razboieni, s-a mai urcat un "frate", acesta mai rasarit decit ceilalti si, sub auspiciile lui, conversatia a luat o turnura teologica, spre disperarea mea. Ma intrebam in gind daca ar avea ceva de obiectat daca le-as taia capetele. Norocul a fost ca li s-a facut si lor somn de la o vreme si am reusit si eu sa dorm, macar vreo 2 ore.

Dimineata la 6.32 plus intirzierea aferenta de 10 minute, am coborit din tren, unde ma astepta colegul de blog, si primul lucru pe care l-am facut a fost sa intonez, de la Phoenix citire: "Nu pot sa cred, suntem in Timisoara!" Prima surpriza a fost in tramvai, cind am constatat ca este condus de o femeie... In Cluj nu s-a pomenit niciodata vreo femeie la volanul/cirma unui mijloc de transport in comun. Apoi, autobuze alb-mov in culorile echipei de fotbal, Poli-Timisoara... Si, uite, aici l-au prajit pe Doja...

A urmat somnul, nu de frumusete, ci de revenire, si plimbarea de citeva ore prin oras, la fel de frumoasa pe cit instructiva. Dar cum nu intentionez sa scriu un mini-ghid turistic despre Timisoara, nu mai zic nimic si las imaginile din amintire sa se desfasoare. Si am mai facut ceva in premiera, am baut bere nefiltrata si nepasteurizata, de care n-am vazut la Cluj veci pururi. (Vai noua!)

A fost o mini vacanta foarte bine venita, din toate punctele de vedere. Ii datorez inca un rind de multumiri lui Catalin, care a adus in existenta aceste doua zile incredibil de frumoase. La calatoria inapoi spre Cluj am mers cu oameni normali, ce vorbeau lucruri normale. Si totusi, a fost o problema: CFR-ul a hotarit ca afara sunt -35,5 grade Celsius, si au dat o caldura nesimtita, cred ca puteam praji oua pe banchete. Si nu se mai fumeaza in tren, ceea ce accentueaza mirosul de buda.

Si cu toate astea, mai vreau la Timisoara. Nu mi-a ajuns nici pe o masea.

Tuesday 12 September 2006