Ani de liceu...

Am facut azi o scurta peregrinare prin caietele pe care le-am mai pastrat din liceu, adica caietele de romana si de engleza. In cele de romana am regasit o suma de eseuri scrise de mine, cu titlul de tema de casa.

Aveam o profesoara foarte buna, dar si foarte severa. Cine a fost in liceul Sincai stie de Onojescu. Era foarte culta si citita, si pretindea mult de la noi. Din clasa a zecea, nu prea mai puteam sa facem fata la ore daca nu citeam critica literara. Ne-a invatat multe, dar ne si dadea peste bot pentru diverse aberatii. Dupa teza din Eminescu, a venit cu o falca in cer si una in pamint, "l-ati redus pe Eminescu la nivel de cratita, la nivel de bucatarie". Deh, viitoarele gospodine. Profesoara noastra nu ridica vocea niciodata, dar avea un stil atit de rece si de elitist, incit mai toti colegii erau inghetati de frica. Eu eram printre putinii care nu se temeau de ea. Citeam cu sfintenie bibliografia critica pe care ne-o indica, imi faceam temele, si invatam. Adevarul este ca imi si placea. Dar am avut colege in situatii critice, pentru ca o tema nefacuta se lasa cu nota 2, pentru ca un raspuns rau sau incomplet sa lasa cu 4, pentru ca un raspuns mai putin decit prefect se lasa cu note mici. Chiar un raspuns bun cu greu primea 9; si 10 era pasare rara, nu cred ca a dat mai mult de 3 note de 10 /an scolar la o clasa. Eu eram socotita intre cei buni la romana, si cu toate astea, rar luam mai mult de 7 sau 8.

Am avut o data si o bafta extraordinara. Tema de casa fusese sa comentam titlul la "Moara cu noroc" si eu nu mi-am facut-o, a fost dintre putinele teme pe care nu le-am facut. Nu mai stiu din ce motiv, ideea este ca m-am dus la ora cu frica sa nu ma prinda. Si nici nu intra bine in clasa si ne zice sa scoatem o foaie de hirtie si sa scriem ce-am avut la tema. Extemporalele erau intotdeuna stil fulger, adica aveam subiecte care ar fi necesitat o ora, si ea ne lasa 10 minute, asa ca trebuia sa scriem la mare viteza, si doar esentialul. Asa ca, la mare viteza, mi-am pus capul la contributie si am inventat pe loc, si cam dezlinat, un comentariu. Ora urmatoare a venit cu extemporalele. Eu aveam 9, restul notelor erau de la 7 in jos, si foarte multi de 4. Singura nota de 7 era a unei colege care era olimpica la romana, adica locul 3 faza nationala... cum pana mea am reusit sa iau mai mult decit ea pe ceva improvizat, ma depaseste. Singurul lucru ce mi-l amintesc din extemporalul acela este: "moara le-a 'macinat' norocul".

Revenind la seara zilei de azi: mi-am revazut caietele. Am incercat sa-mi recitesc o parte din eseuri, si n-am prea reusit, pe motiv ca mi se par execrabile. Si eu cica eram din cei buni la romana? Sunt puerile, cu exprimari stingace, fara o trecere coerenta de la o idee la alta, fara introduceri si concluzii pertinente si inca alte multe defecte... Si ma gindesc acum cit de ingrozitor trebuie sa fi fost pentru profesoara mea sa vada zilnic aberatii peste aberatii... Daca textele mele, care cica erau bune fata de nivelul general, sunt proaste, pai atunci cei care erau slabi la romana? Suspectez ca e ingretosator si cretinizant pentru un adult cu un grad ridicat de educatie si cultura sa vada zilnic, sau aproape zilnic, prostii si idiotenii scrise intr-un limbaj ce lasa mult de dorit din toate punctele de vedere. Nu mi-as dori sa fiu la catedra.

Friday 10 November 2006